Charles Baudelaire

"Simbolismul este un vechi limbaj catalizator universal care relevă complicate percepte şi credinţe, împărtăşind informaţii şi stârnind emoţii mai puternice decât un întreg dosar.Este intradevăr o formă internaţionala de comunicare ce depăşeşte barierele de limbă, istorie, naţionalitate, cultură şi religie. La baza acestui limbaj vor sta mereu semnele şi simbolurile.

...

Charles Baudelaire(1821-1867)

„ Cu Baudelaire, lirica franceză a devenit un fapt european”(Hugo Friedrich). Baudelaire s-a născut la 9 aprilie 1821, în Parisul care plângea moartea lui Napoleon.Dupa studii fragmentare, întrerupte printr-o eliminare în 1836, poetul intra in posesia unei moşteniri substanţiale, care-i permite să călătorească, să aibă o viaţă boemă, să sondeze cele mai variate moduri de existenţă.

Viaţa lui Baudelaire este plină de contradicţii : incearcă să se sinucidă, dezamăgit de resursele sale şi ale mediului, dar are şi energia necesară angajării în manifestarile revoluţiei de la 1848 ; scrie poeme ocazionale, dedicate doamnei Sabatier şi, în acelaşi timp reface demiurgic universul liricii europene ; prin discernământ şi spirit vizionar îl traduce pe A .E. Poe, precursorul simbolismului.La 31 august 1867, paradoxurile devin o singură realitate : moartea omului, căruia îl supravieţuieşte poetul.

În istoria literaturii universale , Charles Buadelaire este menţionat în mai multe ipostaze : poet, estetician, critic literar şi de artă.Fiecare dintre acestea este ilustrată cu texte ce îl propun pe autorul în cauză ca precursor al poeziei moderne şi teoretician al simbolismului.

„Baudelaire se găseşte , conştient şi lucid, la încrucişarea drumurilor dintre romantism şi simbolism”(Sorina Bercescu).Această consemnare trimite evident la prezenţa, în opera autorului francez, a datelor romantice şi a celor simbolistice.

În concepţie lui Baudelaire, poetul este acel artist capabil sa invingă orice obstacol, să anuleye orice inhibiţie sau cenzură canonică, spre a stapâni lumea prin analogie, corespondenţe si simbol. „Din urât-susţine Baudelaire-poetul va face să se nască un farmec nou” , iar acest crez artistic poate fi corelat cu ideea că „poezia este un produs al urii, un mijloc de a şoca cititorul şi chiar de a-l tortura”.Gestul esenţial al artsitului numai poate fi contemplarea estetică a sectacolului vieţii , ci participarea la desfăşurarea lui printr-o emoţie definitorie : „Voi scrie totuşi aceste pagini, pentru că vreau să-mi datez mânia”.

Poezia „Corespondenţe” a lui Baudelaire este esenţială pentru înţelegerea principiilor curentului simbolist.Ea reprezintă o adevărată artă poetică în care descoperim dimensiunile fundamentale ale lirismului bazat pe simbol şi sugestie.Iată aceste text cu valoare de manifest, transpus în româneşte de Alexandru Philippide:

„Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc
Şi scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceaţă;
Prin codri de simboluri petrece omu-n viaţă
Şi toate-l cercetează cu-n ochi prietenesc.

Ca nişte lungi ecouri unite-n depărtare
Într-un acord în care mari taine se ascund,
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,
Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund.

Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Dulci ca un ton de flaut, verzi ca nişte câmpii,
Iar altele bogate, trufaşe, prihănite,

Purtând în ele avânturi de lucruri infinite,
Ca moscul, ambra, smirna, tămâia care cântă
Tot ce vrăjeşte mintea şi simţurile-ncântă.”

Analiza sonetului lui Baudelaire conduce la descoperirea câtorva adevăruri deosebit de importante pentru simbolism.Poezia prezintă ipoteza unui univers material de natură sacră, în care natura este depozitară unei ordini divine, inaccesibilă omului.Natura este deschisă spre om, căruia încearcă să-i vorbească.Limbajul naturii este însă unul încifrat, confuz, pentru că la el nu se poate ajunge pe o cale raţională.

Lumea în întregimea ei e o colecţie de semne şi simboluri.În spatele acestora se află o misterioasă ordine divină care nu-l refuză pe om, ci, dimpotrivă, îl priveşte cu familiaritate.Calea de acces spre această natură prietenoasă e însă interzisă, atâta vreme cât omul nu ştie să ajungă la ea fără a-i tulbura tainele.

Prima strofă a poeziei pune în ecuaţie corespondenţa dintre natură şi om, posibilă la alt nivel decât cel al cunoaşterii pozitiviste, raţionale.

Strofa a doua prezintă o natură care nu cunoaşte dualiltatea şi fărâmiţarea substanţei ei în obiectele pe care ni le restituie nouă simţurile.Ţn natură, parfumurile, culoriile şi sunetele, alcătuiesc o unitate profundă şi trainică.

Cel de-al doilea nivel de sens al poemului are în vedere relaţiile dintre lucrurile lumii.Bazându-se doar pe cunoaşterea sa empirică, omul nu va ajunge niciodată la această unitate ascunsă, deşi obiectivă, obiectelor şi fenomenelor.

Ultimele două strofe sugerează posibilitatea accesului la profunzimea sacră a lumii.Dualismul eu-lume trebuie anulat prin promovarea unei alte modalităţi de cunoaştere de factură intuitivă, poetică.

Procedeul esenţial pe care îl vor folosi poetţii simbolişti pentru a ajunge la esenţa universului e sinestezia, prin care datele disjunctive ale simţurilor sunt sintetizate într-o unică percepţie ce depăşeşte normle bunului simţ comun.

Strofa a treia este de fapt un inventar de sinestezii, în care olfactivul se combină cu tactilul, vizualul şi auditivul.Pentru a ajunge la o adevărată cunoaştere, omul trebuie să-si lase mintea vrăjită şi simţurile încărcate de corespondenţele posibile ale lucrurilor.Numai astfel el va ajunge la conştiinţa unei lumi infinite şi misterioase.

O alta idee importantă care apare aici (şi pe care o vom regăsi în toată poezia simbolistă şi modernă) e aceea că misterul nu trebuie distrus prin cunoaştere raţională.Acesta fiind de natură divină, la el nu se poate ajunge decât pe o cale iraţională.

Paul Verlaine (1844-1896). Poet simbolist francez, promotor al poeziei moderne şi al unei tehnici noi de versificaţie, sintetizată metaforic în celebrul vers „De la musique avant tout chose”. Primul său volum se numeşte „Poeme saturniene” („Poemes saturniens”, 1866). În 1869 publică „Les Fetes galantes”, în care apare prima notă personală ce îl face atât de celebru.

În 1874 publică „Romances sans paroles”, apoi „Sagesse” (1881). Cele mai importante culegeri de versuri sunt: „Jadis et naguere”, „Araour”, „Parallelement”, „Bonheur”, „Chansons pour Elle”. Un studiu asupra simboliştilor se numeşte „Les Poetes maudits”.

Poezia cu acest titlu este într-adevăr o artă poetică celebră, prin care Paul Verlaine defineşte noul statut al poeziei moderne, aşezată sub semnul armoniei muzicale desăvârşite: „Deci, muzica întâi de toate / Astfel, Imparele prefer, / Mai vagi, mai libere-n eter, / Fiind în tot, plutind în toate”.

Muzica devine o cale de eliberare a fiinţei, un mijloc de plutire spre lumea eterică a începuturilor; de aceea versul trebuie să se bazeze pe sugestie şi pe ambiguitate implicită: „Alege vorbele ce-ţi vin / Să pară scoasă din confuzii: / O, cântecele gri, iluzii / De Tulbure în Cristalin!”.

Poezia autentică, pură, se înscrie în zona vagului şi a misterului, din care se scot senzaţii estetice inedite: „Sunt ochii splendizi după voaluri, / Zi ezitând în după-amiezi / Sunt aştrii-n azurii grămezi / Pe dulci, tomnatice fundături”. Poetul devine un estet al simţurilor vizuale receptând nuanţe, ecouri cromatice, nu culori pregnante, lipsite de mister: „Nuanţa eu râvnesc s-o caut, / Nuanţa, nicidecum culoare, / Nuanţa doar – îngemănare / De vis cu vis, de corn cu flaut!”. Ironia nu este gustată pentru că ucide esenţa poetică, o destinează imperfectului: „Alungă Poanta ce ucide / Şi crudul Spirit, râs impur, / Ce lacrimi scot în ochi de-Azur / Şi izul trivial de blide!”.

Rima şi elocinţa trebuie folosite cu mare grijă; exuberanţa şi caracterul năvalnic al versurilor nu sunt dorite, nici rimele căutate cu obstinaţie: „Suceşte gâtul elocinţei, / Şi bine faci când, cu putere, / Astâmperi Rima-n chingi severe, / Ea, sclavă a nesocotinţei”. Rima devine un instrument imperfect de revelare a armoniilor ascunse ale lumii: „Ah, Rima – numai chin şi silă! / Ce surd copil ori negru drac / Scorni bijuteria – fleac / Ce sună gol şi fals sub pilă?”.

Muzica este, în schimb, singurul mijloc care dezvăluie orizonturile profunde ale lumii: „Deci, muzică mai mult, mereu, / Iar versul tău aripi înalte / Să prindă năzuind spre alte / Iubiri şi bolţi de Empireu!”. Muzica deschide calea către toate aventurile spiritului: „Să fie bună aventura / Când suflă zgribuliţii nori / Prin minte şi prin cimbrişori... / Tot restul e literatură”.

Arta poetică
de Paul Verlaine

Deci, muzică întâi de toate,
Astfel Imparele prefer,
Mai vagi, mai libere-n eter,
Fiind în tot, plutind în toate. [...]

Nuanţa eu râvnesc s-o caut,
Nuanţă, nicidecum Culoare,
Nuanţa doar – îngemănare
De vis cu vis, de corn cu flaut!

Alungă Poanta ce ucide
Şi crudul Spirit, Râs impur,
Ce lacrimi scot în ochi de-Azur,
Şi izul trivial de blide!

Suceşte gâtul elocinţei,
Şi bine faci, când cu putere,
Astâmperi Rima-n chingi severe,
Ea, sclavă a nesocotinţei... [...]
Deci, muzică mai mult, mereu,
Iar versul tău aripi înalte
Să prindă, năzuind spre alte
Iubiri şi bolţi de Empireu!

Să fie buna aventură
Când suflă zgribuliţii zori
Prin mină şi prin cimbrişori...
Tot restul e literatură."





005,ai facut o analiza reala,a comportamentului uman din zilele de azi.insa viata aceasta atat de gri,ne-a transformat ,in 'suflete bolnave,reci,insensibile,la frumusete,natura,poezie,cultura,omenie fata de semeni,si ma voi opri.aiconturat atat de dur ,dar de real,viata noastra incat imediat mi-am dat seama de ce ai pomenit si de Charles Baudelaire,printre alti scriitori,si nu m-a rabdat inima,sa nu reamintesc tuturor ,despre opera lui,care ne transforma din inumani in umani. desi repet ,poate viata cu aleile ei intortocheate,ne-a uratit unora sufletul.poate citindu-l pe Baudelaire, cu inima deschisa pentru a primi transformarea,atat cat poate fiecare.un pod de flori si pasari zburand deasupra poate ne va apropia ,mai mult sufleteste unii de altii.ciripitul,va fi muzica sublima,ce ne va iconjura.